Stiri

Premierul Mihai Tudose, discuţii cu medicii de familie.

La întâlnirea de la Palatul Victoria participă şi vicepremierul Marcel Ciolacu.Şi miercurea trecută, premierul a discutat cu medicii de familie, după ce câteva sute de cadre medicale au protestat în Piaţa Victoriei.”Am avut împreună cu dl vicepremier Marcel Ciolacu şi dl. ministru Bodog o discuţie bună cu reprezentanţii medicilor de familie. Spun şi pe această cale că chiar au dreptate şi din păcate chiar au foarte multă dreptate. Spun din păcate fiindcă sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat şi medicii de familie s-au transformat sau au fost nevoiţi să se transforme în contabili decât să-şi facă meseria. Încercăm să găsim soluţii”, a declarat atunci premierul Mihai Tudose.Medicii sunt nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar şi pentru o asistenţă primară puternică.În urmă cu două săptămâni, sute de medici de familie au pichetat sediile Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, din toată ţară, unde au şi depus un memoriu prin care aduc la cunoştinţă propriile revendicări.Medicii de familie au format coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, împreună cu nouă organizaţii nonguvernamentale de pacienţi, prin care vor să atragă atenţia aupra problemelor cu care se confruntă această ramură a medicinii.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co