Stiri

Poliția atrage atenția asupra unei noi metode de fraudare online

Poliția Română atrage atenția cetățenilor asupra unei noi metode de escrocherie online recent apărute și care constă în clonarea de către hackeri a paginii oficiale a instituției și încercarea de a obține în acest fel sume de bani de la utilizatori.

Răufăcătorii trimit utilizatorilor un mesaj prin care îi anunță că au calculatorul blocat și că trebuie să plătească suma de 400 de lei, prin intermediul unui card bancar, pentru deblocarea lui.

Prin această metodă însă escrocii fură datele cardurilor celor care le pică în plasă.

Într-un comunicat de presă, Poliția Română precizează că agenții specializați în combaterea criminalității informatice au fost sesizați despre desfășurarea unei campanii prin care se încercă fraudarea victimelor, prin sisteme informatice, în numele Poliției Române.

“Dacă primiți un astfel de mesaj, este important să știți că este o fraudă și să nu dați curs cererii! Sesizați poliția dacă aveți calculatorul criptat sau dacă ați plătit. Poliția Română vă recomandă să nu plătiți suma cerută pentru decriptarea fișierelor, în cazul în care calculatorul este virusat, întrucât de cele mai multe ori nu veți recapătă fișierele. Anunțați de îndată Poliția în cazul în care sunteți victime ale unor astfel de atacuri”, se arată în comunicat.

Poliția recomandă totodată utilizatorilor să facă back-up-uri regulate ale datelor stocate pe sistemul informatic, să mențină sistemul updatat și să instaleze un program de tip antivirus

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co