Stiri

Podul Constanța, între Primăria Capitalei și Căile Ferate

Podul Constanța din București se află în stare avansată de degradare. O dovedesc imaginile postate pe rețelele de socializare.

Primăria Capitalei a declarat că nu este responsabilă de reabilitarea podului, aflat în administrația Ministerului Transporturilor și a Companiei Naționale de Căi Ferate.

Instituţia precizează că, prin direcţia de specialitate, a emis, la cererea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, două autorizaţii de construcţie în anul 2006, însă ulterior CFR SA nu a depus nicio altă solicitare pentru emiterea autorizaţiilor de construire.

De asemenea, primăria susţine că singurul aviz cerut în ultimi ani pentru Podul Constanţa a fost în 13 iulie 2017, când, la cererea CFR, s-a emis un aviz de intervenţie pentru “lucrări de îndepărtare a unor fragmente de beton care prin desprinderea lor pun în pericol participanţii la traficul rutier în zona Podului Constanţa”, lucrări ce urmau a fi executate de CFR.

Compania de Căi Ferate a anunțat, în urma unor discuții cu reprezentanții statului, reabilitarea podului Constanța.

„Specialiștii Municipalității au avut o serie de discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate, care au dat asigurări că vor demara de urgență procedurile pentru punerea în siguranță a podului, pe care îl vor reabilita concomitent cu lucrările de modernizare a carosabilului, ce vor fi realizate de Primăria Capitalei pe Calea Griviței”, a precizat PMB.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co