Stiri

Măsuri împotriva poluarii din Capitală

În București vor exista 50 de puncte dedicate colectării selective, automatizate sau deservite de operatori, unde cetățenii vor putea obține bani sau vouchere în schimbul deșeurilor reciclabile. Gabriela Firea a menționat că aceste stații vor fi amplasate pe domeniul public, în zona școlilor, a parcurilor sau spitalelor. Vor exista zece tipuri de deșeuri care vor putea fi colectate selectiv, precum hârtia, sticlă, plasticul, dar și aparatele electro-casnice defecte. În prezent, în București se depozitează la gropile de gunoi 95% din cele 272 kg deșeu municipal, produse anual, și doar 5% se reciclează. Municipalitatea va implementa în perioada următoare și un sistem operațional pentru managementul calității aerului prin care se vor monitoriza și măsura principalii poluanți atmosferici.

Asta deoarece traficul reprezintă una dintre cele mai mari surse de poluare din Capitală. Sistemul operativ informațional va fi alcătuit din 25 de stații de monitorizare fixe, amplasate în zonele de trafic intens, zonele industriale, zonele de parcuri și agrement, unități de învățământ, spitale, dotate cu analizoare pentru măsurarea principalilor poluanți atmosferici: pulberi în suspensie, oxizi de azot, amoniac, compuși organici volatili, dioxid de sulf și hidrogen sulfurat; 9 stații relocabile, amplasate în special în zona șantierelor de construcții, 20 de echipamente pentru măsurări indicative, amplasate pe mijloacele de transport în comun pentru monitorizarea poluanților în trafic, sistem de teletransmisie date cu ajutorul cărora să se poată urmări evoluția concentrațiilor poluanților emiși de sursele mobile și fixe. Municipalitatea dorește ca prin aceste implementări Bucureștiul să nu mai fie un oraș atât de poluat. Rămâne de văzut însă cam în cât timp putem respira aer curat în Capitală.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co