Stiri

Copiii “îndulciţi” prin noul program guvernamental

Vor fi lapte și miere în școli, ne asigură ministerul Agriculturii, care vrea să le ofere elevilor câte un borcan de miere pe lună. Programul împușcă doi iepuri dintr-o lovitură: încurajează alimentația sănătoasă și îi ajută pe apicultori să-și vândă marfa. Proiectul a fost depus în Parlament, iar șefii din Agricultură se laudă că până la finalul anului elevii vor mânca miere de cea mai bună calitate.

Vestea că vor primi câte un borcan de miere la școală i-a bucurat pe cei mici.

Părinții, în schimb, nu prea au încredere în produsele de pe piață.

Apicultorii îi liniștesc pe părinți și garantează pentru calitatea mierii.

„Țara noastră are foarte mulți apicultori. Este o producție foarte mare de miere, la nivel național și miere într-adevăr de calitate foarte bună.” – președintele Asociației Apicultorilor din Olt, Anda Ivan.

Până acum, autoritățile au încercat mai multe variante pentru încurajarea alimentației sănătoase în școli. Au început cu laptele și cornul, de care elevii s-au săturat.

Au continuat cu programul „fructe în școli”, dar mai mult aduse din import, spre dezamăgirea agricultorilor. Iar în această toamnă au unit cele două programe, astfel încât elevii să mănânce trei zile lapte și corn și două zile, fructe și legume.

Dar, pentru că hotărârea a fost adoptată destul de târziu, autoritățile au întârziat contractele cu furnizorii și în unele școli elevii n-au primit nimic până acum.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co