EXTERN

Azi au început negocierile pentru BREXIT

Oficialii Marii Britanii şi cei ai UE au început astăzi,la Bruxelles, negocierile pentru Brexit, informează Mediafax care citează site-ul agenţiei Reuters.

“Am avut un început bun luna trecută, dar acum vrem să pătrundem în substanţa acestui subiect. Pentru noi, acum este extrem de important să obţinem un progres. Este timpul să trecem la lucru şi să avem negocieri de succes”, a declarat David Davis, ministrul britanic pentru Brexit.

Davis a fost întâmpinat la sediul Comisiei Europene din Bruxelles de către negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier.

“Acum vom ajunge în profunzimea subiectului, la esenţa acestuia. Trebuie să examinăm şi să comparăm cele două poziţii pentru a obţine un progres”, a spus Barnier.

Negociatorul UE pentru Brexit a precizat că va oferi detalii suplimentare despre negocieri abia în cursul zilei de joi.

Liderii UE vor să reducă la minimum problemele economice şi sociale produse de Brexit, având în vedere că Marea Britanie, a doua cea mai mare economie, se desprinde de Blocul comunitar după patru decenii.

Citeste tot articolul pe Mediafax

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co