Stiri

Amenzi pentru ridicarea, transportul şi depozitarea maşinilor

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat tarifele pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, amenzile ajungând până la 500 de lei cumulat pentru ridicare, transport şi depozitare, dacă autoturismul e revendicat în 24 de ore. Pe lângă asta, fiecare zi de depozitare va costa alţi 50 lei.
Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat, în şedinţa de vineri, hotărârea prin care s-au aprobat tarifele pentru activităţile de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor/remorcilor/rulotelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice aflate în administrarea Sectorului 3, a vehiculelor/remorcilor/rulotelor care ocupă abuziv sau blochează accesul în parcajele publice de reşedinţă sistematizate pe domeniul public/privat al Municipiului Bucureşti aflat în administrarea Sectorului 3, precum şi a altor mijloace de transport parcate pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap.
În urma unui amendament, propus de unul dintre consilieri, susţinut şi de către primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, tariful pentru depozitarea maşinilor a fost modificat astfel: „tariful pentru depozitare vehicul/remorcă/rulotă va fi de 150 de lei în primele 24 de ore, după intervalul de 24 de ore va fi de 50 de lei/zi”.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co