SPORT

Adrian Mutu solicită o întrevedere cu ministrul Carmen Dan

Directorul general al echipei Dinamo Bucureşti, Adrian Mutu, a transmis, astăzi, un comunicat de presă, prin intermediul căruia se declară dezamăgit de problema stadionului din Şoseaua Ştefan cel mare şi solicită o întâlnire cu ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, scrie Mediafax.

„În calitate de director general al lui Dinamo, dar şi în calitate de iubitor al fotbalului românesc, eu, Adrian Mutu, îi solicit o întrevedere doamnei ministru Carmen Dan, în care îmi doresc să lămurim problema stadionului din Ştefan cel Mare.

Comedia de ieri, de la începutul meciului contra celor de la Gaz, mă face să mă simt ca într-o ţară din lumea a treia, cel puţin fotbalistic, şi îmi doresc să nu mă mai încerce astfel de sentimente. Într-o perioadă în care văd că se fac eforturi şi investiţii enorme pentru a se salva unele branduri fotbalistice, mi se dă impresia că brandul Dinamo este lăsat să moară.

O echipă cu blazon, cu suporteri şi cu istorie, precum Dinamo, nu poate supravieţui fără un stadion nou, în condiţiile în care celelalte arene reprezentative din Bucureşti vor fi renovate, iar cele din Ploieşti, Cuj, Craiova sau Târgu Jiu s-au construit deja sau sunt în curs de finalizare.

Având în vedere că toată investiţia ar veni din partea CNI, iar arena ar deveni un bun al statului, situaţia mi se pare că este cu atât mai dramatică. Fiind demult trecut cel de-al doisprezecelea ceas, cred că e o ultimă ocazie să fiu lămurit şi eu, dar şi suporterii dinamovişti şi toţi iubitorii de fotbal, dacă se face stadion şi dacă nu, de ce nu. Simplu şi pe înţelesul tuturor”, este comunicatul transmis de Adrian Mutu.

La iniţiativa lui Nicolae Badea, conducătorilor clubului Dinamo le-a fost interzis accesul în zona lojelor la meciul de luni cu Gaz Metan Mediaş. De asemenea, nici parcarea nu a fost pusă la dispoziţia clubului de fotbal.

Nicolae Badea este proprietar pe loje, în timp ce Clubul Sportiv Dinamo deţine pista de atletism şi suprafaţa de joc. Este şi motivul pentru care stadionul Dinamo riscă să nu intre în procesul de modernizare pentru Euro 2020.

Sursa: Mediafax / Foto: Fanatik

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co