Stiri

Acces gratuit pentru copii la Grădina Zoologică

Copiii și adolescenții cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces gratuit, joi, în incinta Grădinii Zoologice, unde vor avea loc o serie de activități educative pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului, dar și Ziua Mondială a Mediului.
În cadrul evenimentului, care își propune promovarea unor comportamente responsabile față de natură, vor avea loc ateliere de creație și pictură. Copiii vor putea aduce câte o carte care va fi donată altor copii mai puțin norocoși.
Cei care sunt interesați de eveniment, trebuie să știe că între 11.00 și 13.00 va avea loc Patrula ECO în acțiune. Se vor distribui materiale informative privind proiectul „Cea mai frumoasă fațadă verde”.
Între 10.00 și 12.00, va exista un atelier de confecționare a căsuțelor pentru păsări din materiale reciclabile.
Atelierul de pictură și desen, urmat de o expoziția, cu tema „Un mediu curat — un copil mai fericit !” se va desfășura de la 10.00 la 14.00.
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului București, prin Administrația Grădina Zoologică și Direcția de Mediu. Ziua Mondială a Mediului, celebrată în fiecare an pe data de 5 iunie, este unul dintre principalele mijloace prin care Organizația Națiunilor Unite promovează implicarea omului în protecția mediului. Tema europeană de anul acesta este „Conectându-te cu natura”.

 

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co